Ha egyszer ülni is elfelejtenének az emberek,
valamikor, amikor az ülést is kinőjük, mint ahogy
kinőttük a négykézláb járást, mondom, ha egyszer
ülni is elfelejtenének az emberek, s eddigi ülő-
alkalmatosságainkat már csak múzeumokban mutogatnók,
s végül már ott sem; s ha mégis az öregedő
emberiséget megkísértené az ülni-vágyás, mint valami
megmagyarázhatatlan atavisztikus reflex, hogy körülüljünk
egy asztalt szótlanul, csak azért, hogy
együtt legyünk, ki-ki a maga öntörvényű magányával,
de mégis együtt: csak el kell mennünk, majd a Zsíl
partjára, a Hallgatás asztalához — ott várnak a székek.
1964
Constantin Brâncuși (1876 – 1957): Masa Tăcerii
Masa şi scaunele
Dacă vreodată oamenii ar uita să şi şadă,
cîndva cînd vom fi părăsit obiceiul de a şedea, aşa cum
părăsit-am, crescînd, mersul în patru labe, zic, dacă vreodată
oamenii ar uita să şi şadă, şi iscusinţa deprinderii
de pînă acum s-ar mai arăta doar prin muzee,
iar pînă la urmă nici măcar acolo; şi dacă totuşi
omenirea ce îmbătrîneşte ispitită ar fi
de dorul de-a şedea, ca de vreun
atavic şi nelămurit reflex ce ne face
să ne-aşezăm – fără vorbă – în jurul unei mese, doar pentru
a fi laolaltă, care mai de care cu singurătatea ce-şi are legile ei,
dar laolaltă, totuşi: atunci nu va trebui decît mers pe malul
Jiului, la Masa tăcerii – acolo aşteaptă scaunele.
